Mortar tixotropic, cu contracţie compensată, armat cu fibre de polipropilena, clasa R4
Descriere:
EXOCEM FP este un produs predozat, conținând ciment special, agregate selectate, aditivi superplastifianți, fibre de polipropilenă și agenți de compensare ai contracției ce acționează atât în faza plastică (UNI 8996) precum și în faza de întărire (UNI 8147).
După amestecarea cu apă se obține un mortar tixotropic, cu grad ridicat de aderență pe beton, caramizi și oțel. Amestecul este durabil, potrivit pentru îmbrăcăminți și reparații structurale foarte rezistente, fără contracții.
EXOCEM FP corespunde cerințelor definite de UNI EN 1504/9 (Produse şi sisteme pentru protecţia şi repararea structurilor de beton: definiții, condiţii, controlul calităţii şi de evaluare a conformităţii. Principii generale pentru utilizarea produselor şi sistemelor) și cerinţelor minime ale EN 1504-3 („Reparații structurale și nonstructurale”) pentru mortare structurale clasa R4.
Aplicații:
– Protecția elementelor fisurate din beton
– Repararea grinzilor și stâlpilor de rezistență din beton armat etc, chiar și la poduri sub trafic
– Reparația elementelor de beton prefabricat
– Îmbrăcăminți structurale pentru elemente din beton armat.
Proprietăți:
Fibrele de polipropilenă din amestec constituie un al doilea sistem de armare 3-D ce previne apariția oricărui tip de fisuri. De obicei, acestea apar când condițiile de protecție nu sunt cele ideale datorită contracțiilor plastice sau vibrațiilor (cauzate de ex. de traficul rutier). C.I.S.E. (Laborator independent din Milano) a efectuat teste cu EXOCEM FP (buletin de test nr. SEV-BC-89-002) care demostrează că, datorită proprietăților speciale ale mortarului, se previne formarea fisurilor atât în faza plastică precum și în faza de întărire, chiar dacă imediat după aplicarea mortarului, acesta este supus vibrațiilor produse de traficul rutier.
EXOCEM FP prezintă urmatoarele caracteristici:
– rezistență mecanică ridicată la compresiune și încovoiere
– aderență la beton mai mare de 4MPa dupa 28 zile (prin cedarea suportului)
– aderență la metal mai mare de 4MPa pe OB neted și mai mare de 32MPa pe oțel beton striat după 28 zile
– aplicare ușoara și rapidă
– modul de elasticitate și coeficient de dilatare termică similare cu cele ale betonului
– rezistent la sulfați (fără degradare)
– rezistent la atacurile agenților chimici precum cloruri (sare de dezgeț, apa mării etc.), sulfați, ploaie acidă, dioxid de carbon
– înalt grad de impermeabilitate față de apă și soluțiile lichide agresive
– rezistent la îngheț și la ciclurile de îngheț/dezgheț, chiar și în prezența sării de dezgheț
– fără fisuri de contracție
– mortar tixotropic și omogen, fără scurgeri și segregări.
Finisare și calitate:
Pentru obținerea unei suprafețe finisate de foarte bună calitate se va acoperi cu mortarul RASOCEM F.
Nu se recomandă pentru:
– reparații / acoperiri cu o grosime mai mică de 5mm
– lucrări de ancorare
– elemente cu cofraje
– la structuri care vin în contact cu lichide cu pH < 5.